Psihologu.ro

Cum se manifestă ADHD la copii?

Simptomele ADHD se împart în două categorii principale: inatentie şi hiperactivitate - impulsivitate . Diagnosticul de ADHD se bazează pe numărul, persistenţa şi istoricul simptomelor ADHD, şi totodată pe măsura în care acestea produc modificări ale comportamentului copilului, în mai mult decât un singur context.

Simptomele de inatenţie

Adeseori ignoră detaliile; greşeşte din neglijenţă.

Adeseori îşi menţine cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă.

Adeseori pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct.

Adeseori nu respectă instrucţiunile; nu termină ceea ce a început.

Adeseori are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile.

Adeseori evită activităţile care necesită efort intelectual susţinut.

Adeseori pierde lucruri de care are nevoie.

Adeseori este distras de zgomote exterioare.

Adeseori este uituc în activităţile cotidiene.

Simptomele de hiperactivitate-impulsivitateHiperactivitatea

Adeseori se agită sau se foieşte.Adeseori trebuie să se ridice de pe scaun.

Adeseori aleargă sau se caţără atunci când nu ar trebui.

Adeseori are dificultăţi în desfăşurarea activităţilor de timp liber nezgomotoase.

Adeseori este în mişcare, parcă ar fi animat de un motor.

Adeseori vorbeşte excesiv.

Impulsivitatea

Adeseori răspunde înainte ca întrebările să fie complete.

Adeseori are dificultăţi în a-şi aştepta rândul.

Adeseori întrerupe sau deranjează alte persoane.

Deoarece toţi copii se comportă uneori astfel, diagnosticul de ADHD poate fi stabilit unui copil numai de către un specialist.

Ce afecţiuni pot apărea în paralel cu ADHD
Copiii cu ADHD suferă adesea alte afecţiuni care pot complica diagnosticul şi tratamentul. Iată câteva dintre cele mai frecvente comorbiditati (afecţiuni care pot insoţi ADHD).

Afecţiuni care pot apărea în paralel cu ADHD Mulţi copii cu ADHD suferă şi de alte boli care pot complica diagnosticul şi tratamentul. Cele mai frecvente afecţiuni care pot coexista cu ADHD sunt:

Dizabilităţile de învăţare
Dizabilităţile de învăţare includ dizabilităţi de citire, probleme la matematică şi la formulările scrise. Pacienţii cu dizabilităţi de învăţare obţin scoruri sensibil mai mici decât cele considerate normale în conformitate cu vârsta, şcolarizarea şi nivelul de inteligenţă. În plus, aceste caracteristici includ autoapreciere şi abilităţi sociale reduse.

Tulburarea opoziţionismului provocator (ODD , Oppositional Defiant Disorder) şi tulburarea de conduită (CD , Conduct Disorder)
Conform National Institute of Mental Health (NIMH) din SUA, copiii cu ADHD, în special băieţii, au un risc mai mare de a dezvolta două tulburări psihiatrice, tulburarea opoziţionismului provocator şi tulburarea de conduită . ODD se caracterizează printr-un comportament nesupus, sfidător, negativ şi ostil faţă de formele de autoritate, care persistă timp de cel puţin şase luni.

CD se caracterizează printr-un comportament persistent de violare a normelor sociale şi a drepturilor altora. Deoarece în prezent nu există tratamente aprobate pentru ODD sau CD, părinţii pot avea nevoie o susţinere suplimentară pentru a putea controla aceste manifestări ale copiilor cu ADHD.

Tulburările afective şi anxioase
Copiii cu ADHD au risc mai mare de a dezvolta probleme privitoare la anxietate sau depresie , deşi este posibil ca aceste tulburări afective să nu se manifeste înainte de adolescenţă sau de vârsta adultă. Indiferent de originea tulburărilor, mulţi experţi consideră ca unele consecinţe ale comportamentelor cauzate de ADHD pot să producă prin ele însele anxietate sau depresie şi pot reduce stima de sine. Atunci când sunt prezente, tulburările afective sau anxioase necesită tratament specific, suplimentar faţă de ADHD. Ce este ADHD?  ADHD înseamnă Deficit de Atenţie / Tulburare Hiperkinetică şi este una dintre cele mai frecvente afecţiuni comportamentale întâlnite la copii şi adolescenţi. Studiile arată că un procent de 5% din copiii de vârstă şcolară prezintă simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasă de 30).
ADHD debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă. Deşi la unii copii simptomele ADHD dispar odată cu înaintarea în vârstă, în jur de 60% pot prezenta simptome şi la vârsta adultă.

Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV-TR), simptomele ADHD se împart în trei categorii: inatenţie , hiperactivitate şi impulsivitate , putând surveni şi în formă combinată. Tipul inatent Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de inatenţie .

Copilul inatent nu se poate concentra, face adesea greşeli din neglijenţă, nu ascultă până la capăt atunci când i se adresează cineva, nu finalizează sarcinile, nu respectă instrucţiunile, evită efortul intelectual susţinut.

Tipul hiperactiv-impulsiv Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate .

Simptomatologia include neastâmpăr, vorbire excesivă, agitaţie fizică în momente nepotrivite, întreruperea persoanelor care vorbesc şi dificultatea în a-şi aştepta rândul.

Tipul combinat Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de inatenţie sau şase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate .

Toţi copiii se comportă în moduri care ar putea fi interpretate ca inatenţie, hiperactive sau impulsive , simptome centrale ale ADHD. De fapt, toţi visăm cu ochii deschişi, îi întrerupem pe alţii, răspundem neîntrebaţi, ne pierdem răbdarea sau suntem agitaţi, dar nu toţi suferim de ADHD.

Specialiştii stabilesc diagnosticul de ADHD numai atunci când un copil: A manifestat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare.

Manifestă cel puţin şase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel puţin şase luni. A prezentat unele simptome înainte de vârsta de şapte ani.Este afectat de aceste simptome în activităţile curente, în mai mult decât un singur context, de exemplu la şcoală şi acasă.

Prezintă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală.

Cauzele ADHD
Uneori, părinţii se consideră adesea vinovaţi de comportamentul copiilor cu ADHD dar nu este cazul. Cercetătorii au demonstrat că apariţia simptomelor ADHD nu este legată de educaţie sau familie. Deşi cauza exactă a ADHD rămâne necunoscută, cercetările s-au intensificat în ultimul deceniu. În momentul de faţă, se consideră ca ADHD este cel mai probabil de natură genetică. Cercetătorii au evidenţiat însă şi alte posibile cauze.Date în favoarea transmiterii pe cale genetică
Cercetările au demonstrat că ADHD se transmite genetic, de la părinţi la copii. Datele publicate recent în Pediatric Annals arată că un copil cu un părinte care prezintă simptome ADHD are şanse in proporţie de aproximativ 25% de a avea ADHD 1. S-a demonstrat că tipul de ADHD care persistă la vârsta adultă are un caracter genetic mai pronunţat decât tipul care dispare spre sfârşitul copilăriei.

Istoricul familial de alcoolism şi de tulburări afective pare să se asocieze cu un risc crescut de ADHD. Acest fapt poate implica un anumit model genetic comun al acestor două afecţiuni. Deşi cauza ADHD este necunoscută, unii cercetători consideră că această tulburare se datorează mai multor factori. În afara cauzelor genetice există şi alţi factori de mediu şi medicali care pot produce simptome asemănătoare celor prezente în ADHD. Examinarea atentă evidenţiază totuşi diferenţe importante între aceste afecţiuni şi ADHD. Studii epidemologice au ajuns la concluzia că ereditatea explică, în medie, majoritatea comportamentelor de tip ADHD pe care le manifestă copiii, în timp ce factorii de mediu nu explică decât aproximativ 20% din acest tip de comportament .

Percepţii greşite
În trecut, incertitudinea legată de cauzele ADHD a creat un climat fertil pentru diverse speculaţii. Au fost emise numeroase teorii - printre care unele îi învinovăţeau într-o anumită măsură pe părinţi pentru comportamentul necontrolat al copilului lor. Ulterior s-a stabilit că aceste teorii sunt nefondate.Iată câteva dintre cele mai frecvente percepţii cu privire la cauzele ADHD, deşi acestea nu sunt documentate ştiinţific:

Alimentaţia,

Dieta,

Atitudinea parentală deficitară

Urmărirea excesivă emisiunilor TV sau preocuparea excesivă faţă de jocurile video

Hormonii

Studiile riguroase, atent concepute, nu au reuşit să stabilească relaţia cauzală dintre aceşti factori şi ADHD şi nici faptul că vreunul dintre aceşti factori influenţează simptomele ADHD. De exemplu, contrar convingerilor părinţilor, zahărul nu îi face pe copii semnificativ mai hiperactivi. De fapt, s-a constatat că nici o dietă nu ameliorează simptomatologia specifică ADHD. Simptomele nu au fost ameliorate prin aplicarea unor anumite tehnici parentale. S-a constatat că, de fapt, frustrarea părinţilor este un efect, şi nu o cauză a ADHD. Excesul în urmărirea programelor de televiziune şi jocurile video reprezintă de fapt un simptom, şi nu o cauză a ADHD. Acestea constituie o formă de stimulare care îi ajută pe copiii cu ADHD să-şi menţină concentrarea şi să-şi controleze sentimentul interior de agitaţie prin intermediul unui mecanism similar celui care acţionează în cazul medicaţiei.

A devenit din ce în ce mai clar că ADHD este o tulburare neurobiologică care necesită diagnostic şi tratament medical. Există soluţii pentru ADHD? Practicile terapeutice curente în ADHD sunt orientate asupra managementului simptomelor combinând mai multe metode de tratament: Terapie comportamentala (incluzând antrenament şi terapie)Medicaţia Terapia combinată (medicaţie şi terapie comportamentală)Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient.Procesul terapeutic la copiii şi adolescenţii cu ADHD
Procesul terapeutic cuprinde trei etape de bază:

Evaluarea iniţială: Ca parte a evaluării diagnostice, medicul sau specialistul de asistenţă sanitară determină simptomele ţintă şi gradul iniţial de afectare

Strategia terapeutică: Medicul stabileşte o strategie terapeutică prioritizând simptomele ţintă şi determinând metodele terapeutice cele mai potrivite pentru reducerea acestora

Monitorizarea simptomelor şi adaptarea strategiei: Una dintre componentele cele mai importante ale tratamentului ADHD este monitorizarea simptomelor din diferite domenii (cum ar fi învăţarea, rezultatele şcolare, interacţiunile familiale şi relaţiile cu persoanele de aceeaşi vârstă) şi din diferite medii (de exemplu acasă, la şcoală, în afara programului şcolar)